Jump Adventure
Cu o experiență de peste 10 ani, Jump Adventure oferă o multitudine de activități outdoor, organizate în cadrul natural din zona Râșnov, județul Brașov. Dacă sunteți amatori ai senzatiilor tari, cu siguranță v-ar plăcea o sesiune de bungee jumping sau chiar un traseu cu tiroliana. Totodată, aici este locul de unde puteți începe explorarea munților din împrejurimi, pentru a vă încărca cu energia naturii, iar traseele și tehnicile de alpinism facilitate sunt gradate pentru toate vârstele și aptitudinile.
Jump Adventure este pregătit să vă întâmpine pe tot parcursul anului cu activități de relaxare și de reconectare cu natura și sinele, dar și cu activități pentru antrenarea și dezvoltarea abilităților fizice.
Sanctuarul Libearty Carpathia Zarnesti
Rezervația de urși Libearty Zărnești găzduiește peste 100 de urși bruni, fiind declarat unul dintre cele mai etice sanctuare din lume, datorită faptului că urșii salvați trăiesc pe o suprafață de 69 de hectare de păduri de conifere. Sanctuarul poate fi vizitat de cei care își doresc să observe urșii în mediul lor natural. Ba mai mult decât atât, prin rezervația de la Zărnești puteți adopta un urs, implicându-vă astfel direct în dezvoltarea acestora.
Echitatie Popasul Craiului
Echitația este o activitate sportivă apreciată în rândul celor care vor să se bucure de natură și să își depășească limitele, dar este și un mod perfect de a combina senzația de adrenalină cu emoția călăritului. La Popasul Craiului puteți opta pentru lecții de călărie și pentru trasee călare.
Dino Parc
Dino Parc Râșnov este cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei, situat în apropierea Cetății Râșnov. Parcul este o zonă de agrement și, totodată, un muzeu în aer liber. Traseul impresionant vă invită să admirați cei 100 de dinozauri în mărime naturală, atestați științific și să vă bucurați de căsuțele în arbori, de cinematografele 9D și 360 de grade, de labirintul laser, soundbox, locurile de joacă pentru copii, expozițiile unicat și diverse alte zone interactive.
Wolf Park Aventure
Wolf Park Adventure pune la dispoziție un ansamblu de instalații și ateliere sportive în aer liber, pentru activități educative și de distracție, folosind un echipament de asigurare corespunzător și sigur. Acesta este locul unde vă veți dezvolta spiritul de echipă, curajul, îndemânarea și aptitudinea de a parcurge trasee la înălțime.
Circuitul de MotoCross Zarnesti
Circuitul de MotoCross Zărnești, omologat și certificat la cele mai înalte standarde de siguranță, este deschis pentru antrenamente de motocross și enduro, dedicate tuturor împătimiților de adrenalină și pasionaților de motoare.
4X4 Tours
Acest serviciu vă oferă adrenalina unei escapade alături de prieteni și familie, la bordul mașinilor 4×4, sigure și pregătite pentru orice traseu din mijlocul naturii. Alături de ghizii profesioniști, specializați pe circuite 4×4 offroad, veți avea șansa să explorați peisajele senzaționale din Tohanu Nou, ca mai apoi să vă bucurați de o seară liniștită și de preparatele tradiționale de la Pensiunea Casa Nostalgia.
ATV Moieciu
Acest centru de închirieri ATV, aflat în imediata vecinătate a pensiunii Casa Nostalgia (la doar 10 m), a fost înființat din pasiunea pentru offroad și din dorința de a împartăși tuturor iubitorilor de natură și senzații tari, zonele care ascund frumusețea din împrejurimile Branului. Traseele se desfășoară în condiții de maximă siguranță pentru excursiile cu ATV-urile și UTV-urile.